luni, 24 decembrie 2012

Crăciun fericit!



    Ajun de Crăciun... brad împodobit, masa plină de bucate, zăpadă cât cuprinde... Ar fi aproape perfect acest  Crăciun dacă ar fi toţi cei dragi acasă... Dar nu vreau să mă întristez astă seară şi mulţumesc pentru ce am... Sunt acasă unde e cald şi bine şi mi-aş dori ca fiecare om din lume să aibă măcar atât de Crăciun : un loc unde e cald şi bine şi unde sunt oameni dragi.

    Crăciunul să vă fie liniştit, binecuvântat, minunat! Să vă bucuraţi, să zâmbiţi,  să fiţi buni, să dăruiţi ! Să  fie Moşu' darnic pentru voi şi să fiţi moşi pentru cei dragi, căci asta e bucuria cea mai mare de Crăciun: să dăruieşti !

    Din an în an, sosesc mereu,  la geam cu Moş Ajun...

    Crăciun fericit !



 

joi, 20 decembrie 2012

Acasă de Crăciun...

Sărbătorile vin! Azi am simţit cel mai bine asta încercând să îi iau locul Moşului.

Iaşiul împodobit de sărbătoare e aşa frumos iar zăpada întregeşte peisajul ce pare desprins din poveşti...
Dar cu toate ca e foarte frumos în Iaşi în această perioadă, eu vreau să merg acasă de Crăciun. Bagajul e gata şi mâine plec spre casă cu speranţa că zăpada ce îmi place aşa mult nu mă va împiedica să dorm mâine seara în patul meu cald.

 Crăciunul sper să îl pot petrece mereu acasă cu cei mai dragi oameni şi cel mai drag " acasă " va fi locul unde mi-am petrecut copilăria şi unde am rădăcinile.

 Sărbătorile vin!


 

luni, 10 decembrie 2012

Decembrie...


             E iar decembrie... Şi mă întreb ca în fiecare an când a trecut timpul, că mai ieri parcă eram tot în decembrie... Decembrie, luna cea mai frumoasă din an, luna în care trebuie să ne bucurăm, să dăruim şi să savurăm fiecare moment ca şi cum ar fi sărbătoare în fiecare zi a lunii.   Ar fi frumos să putem face asta cu toţii...
             Mi-e dragă această lună din multe motive... Şi sper ca şi anul acesta să am motive să mă bucur de decembrie... La fel vă urez şi vouă...


             P.S. : Pe 8 decembrie a fost ziua unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei şi vreau să îi urez şi aici tot ce e mai bun pe lume : La mulţi ani, Ionuţ  şi sper să rămânem prieteni mereu !


            Şi acum, să cânte muzica!




sâmbătă, 1 decembrie 2012

La mulţi ani România !



      La mulţi ani România, la mulţi ani români !

     Îmi iubesc ţara şi sunt mândră că m-am născut româncă şi am crescut în România. Ar fi frumos ca românii să fie mereu mândri de naţionalitatea lor şi să aiba respect pentru ţara lor, nu doar de ziua naţională. Stă doar în puterea noastră viitorul acestei ţări şi trebuie să "luptăm " pentru a ne păstra identitatea noastră naţională şi a oferi urmaşilor noştri ţara frumoasă şi prosperă pe care ne-o dorim şi pentru noi . 
      
      Dacă voi pleca vreodată departe de ţară sunt sigură că dorul de casă mă va însoţi şi mă voi întoarce mereu cu drag în ţara care mi-a oferit şansa de a creşte şi a deveni " om mare " aşa cum visam când eram mică . Poate nu e perfect la noi în ţară, dar decât să ne plângem, mai bine ar fi să ne gândim ce facem noi pentru ţară , nu ce face ea pentru noi... Dumnezeu ne-a dat şansa să ne naştem într-un colţ de rai, depinde doar de noi, oamenii, cum ştim să ne îngrijim de acesta ...
      Mi-am amintit azi de o poezie pe care o recitam când eram mică cu tot sufletul, cu mândrie... Cu aceeaşi mândrie ascult acum versurile poeziei pe muzica interpretată de un maestru : Tudor Gheorghe.  Pur şi simplu simt emoţie şi fiori ... Şi mai ascult încă o melodie care mă face să vibrez de fiecare dată : " Nu uita că eşti român ".
       
       Mesajele acestor melodii sunt şi mesajele mele în această zi : nu uitaţi că sunteţi români, iubiţi această ţară şi fiţi mereu mândri că România e patria noastră, a tuturor !